Tuesday, October 15, 2013

Despre un Anumit Tip de Femei

Orice barbat care a avut un numar suficient de femei, incat sa acopere marea parte din plaja tipologiilor feminine, nu poate sa nu-si aminteasca de tipul de femeie “aha, credeai c-ai scapat?”. Nu, asta nu e vreo lauda voalata si nici nu se refera la “avut-pentru-o-hataneala-doua”. Vorbeam de relatii suficient de scurte cat sa nu scriu asta de la ospiciu si suficient de lungi incat sa observ treburi. Si mai ales, suficient de bogata in evenimente. Cum nu vreau sa mai insist pe aspectele astea, deoarce unui gentleman nu-i sta prea bine sa vorbeasca despre ce-a fost in trecut, cu osebire, in patul lor, sa vedem la ce vreau eu sa ma refer. Femeia “aha, credeai c-ai scapat” nu poate fi identificata in mod rapid si corect, de aceea e nevoie de un timp ceva mai indelungat pentru a sumona trasatura caracteristica. La infatisare, nimic nu tradeaza aceasta trasatura. Poate fi o femeie frumoasa, urata, interesanta, cultivata, mai putin cultivata, direct proasta. Poate avea curul mare, mic, sa aiba tate, sa n-aiba, sa fie pitica, sa fie inalta. Scrie si vorbeste mult, putin, prost, degeaba, interesant. Se fute dumnezeieste, zace ca vaca, are inibitii, nu are. Ma, dar s-a inteles, sper. Infatisarea e atat de felurita, incat intri linistit in capcana despre care urmeaza sa vorbesc. In timpul relatiei, caci caracteristica se raporteaza, spre deosebire de alte tipologii feminine, la momentul consumarii acesteia.

Din nou avem de-a face cu situatii normale. Te simti apreciat, laudat, chiar iubit, daca nu exagerez. Comunici in limbaj comun, ai chiar gusturi comune, de la muzici, la urat prostia. Cateodata, exista niste semne, de regula care atentioneaza ca sistemul nu-i foarte ok, dar in general, e vorba de stimuli externi. Colege, prietene ranchiunoase, oameni care ii vor raul, oameni care nu apreciaza suficient valoarea scumpei tale femei. Asisti la crize, la deprimari, sustii, daca simti ca nu existe sanse sa fii transformat in vinovat. Ma rog, simt ca pierd vremea, descriind o situatie absolut normala. Dar nenorocirea incepe cand se sfarseste relatia. Personal, mi s-a intamplat si sa termin relatia in conditii mai mult decat ok, insa problema este ca deja n-are importanta daca ai terminat-o ok sau in sange. Caci acum incepe greul. Ilogicul. Absurdul. Conditiile sunt clare: nu mai merge, punct, fiecare pe drumul sau, ca sa nu mai folosesc cuvinte urate cum ar fi “fiecare cu aia ma-sii”. Si tu esti chiar decis sa iti vezi de viata ta, cu treburile tale. Atata tot, ca viata ta, cu treburile tale mai are prostul obicei sa se desfasoare in locuri in care dai de ea. Dar cu atat mai mult, desi inca nu-ti blingane fatal vreo criza a ei, pe care s-o interpretezi cumva mai special, iti vezi de treaba ta. Si dintr-o data, te trezesti cu ea la masa ta sau a prietenilor la care te afli parcat conjunctural. “Ti-am zis sa ma lasi in pace?”. Intr-un prim, dar si al doilea, precum si al treilea moment, devii stupefiat. Doar nici macar n-ai salutat-o. “Bine, dar sunt aici intamplator sau voit, dar n-am treaba cu tine?” 

Si urmeaza incredibilul: “Da, dar daca esti aici, ma sfidezi, ba te-ai uitat si spre mine”. Incerci sa clarifici situatia, desi incepe sa umble un gand prin tine: bai, dar problema nu e cu mine. Nu-i nimic. Trece. Se linistesc lucrurile. Aparent. Caci la un moment dat, discutand impreuna cu amicii tai si uitand (sau incercand sa uiti) de conflictul de mai devreme, te trezesti cu ea pe cap: “Nenorocitule, ce-ai cu mama?” Chiar asa? Ce-ai cu ma-sa? Ma-sa? Ce legatura are ma-sa cu... Stai, mai devreme la masa, discutai razand cu amicii despre o babeta, modelul de babeta care-i prevazuta cu vizorul usii la ochi si blindata de stirile blocului. “Pai stai, nu e vorba de maica-ta, daca tot te-ai bagat aiurea-n discutie, dupa ce ai spionat-o; e vorba de un model de babeta” “Si n-ai avut-o in vedere pe maica-mea, ce poti sa minti!” Si stai sa te gandesti... Parca nu tu ai inceput discutia. Deja e aiurea. Deja il auzi pe kafka-n colt, respirand usor. Interesant este ca prieteni de-ai tai, in acel trecut, prieteni comuni de-ai tai si ai ei, incearca sa intervina. “Stai ma fato, ca nu e vorba de maica-ta, nu e vorba de tine, nu s-a luat nimeni de tine, linisteste-te”. Cum de multe ori, aceeasi experienta bogata personala mi-a aratat ca-n creierul femeii o afirmatie are putere de negatie si invers, nu prea te mai mira cand ea pufneste: “Da, da, sunt si proasta sa cred, cand am vazut si-am auzit ce-am vazut si-am auzit”.

No comments:

Post a Comment

Carte, Fluture, Tei

Nu, azi n-am sa scriu despre depresie si nu pentru ca m-as teme de lipsa de interes a celor care ma citesc vizavi de acest subiect. Stiu de...