Pentru mine in fotbal au existat doar doi mari fotbalisti (sentimental vorbind), Roberto Baggio si Francesco Totti. Cu siguranta imi vor curge lacrimi cand printul Romei va agata ghete-n cui. Dupa el, potopul. Nu vad alt fotbalist de care as putea sa ma atasez sentimental. Fortand nota l-as accepta pe Edinson Cavani. Scanteia sentimentelor mele pentru Roberto Baggio a fost turneul final World Cup 1994. Italia a jucat execrabil de prost pe parcursul acelui turneu final. Baggio de unul singur a reusit sa duca nationala Italiei in finala, impotriva Braziliei. In finala avea sa rateze alaturi de Franco Baresi la loviturile de departajare. Imi vine in cap o vorba din popor: ''eu te-am facut, eu te omor''. Am plans enorm de mult in acea noapte de vara. Nici astazi nu stiu exact motivul lacrimilor, ca a ratat Baggio sau ca a pierdut Italia, trofeul suprem al natiunilor. Despre nebunul de Totti ce sa va spun? Il cunosteam foarte bine inainte de Euro 2000. De cand l-am descoperit pe Roberto Baggio sunt un telespectator fidel al campionatului italian de fotbal. Dar nu evolutiile din campionat m-au atras. Flacara dupa Francesco Totti s-a aprins in finala Euro 2000, impotriva Frantei. Din nou finala pierduta de Italia. La golul marcat de Marco Delvecchio, Totti avea sa dea o pasa geniala cu calcaiul pentru Gianluca Pessotto. Geniala am considerat-o la momentul respectiv, peste ani revazand finala am considerat-o o banalitate. Dar nu mai conta, Totti era imprimat de ani de zile in sufletul meu.
No comments:
Post a Comment