Saturday, March 31, 2018

Evenimente Importante care vor avea Loc In acest An

Acest an se anunta a fi un an de-a dreptul interesant. Caliti deja de evenimentele tragice ale anilor 2016 si 2017, 2018 ne gaseste pregatiti pentru tot ceea ce urmeaza sa se intample. Scena a fost construita, iar acum nu urmeaza decat sa vedem cum se vor dezvolta semintele revolutiei care au fost plantate inca din 2017. Comunitatea internationala se asteapta la proteste ample pentru democratie, respectarea drepturilor omului, dar si impotriva directivelor europene care impun statelor membre sa accepte o cota de refugiati. Primul avocat impotriva acestei directive a fost insasi Polonia, care, refuzand sa accepte imigranti musulmani a fost sanctionata puternic de catre Uniunea Europeana. Expertii politici afirma ca anul 2018 va aduce o destabilizare a puterii centrale de la nivelul UE si ca va aduce cu el schimbari drastice cu privire la acceptul refugiatilor pe teritoriul continentului european. 


O alta schimbare de ordin politic este cea care urmeaza sa se intample in Iran. Protestele impotriva dictaturii religioase deja au luat amploare, soldandu-se in ultimele zile cu peste 30 de morti. Insasi presedintele Statelor Unite, Donald Trump, este de partea protestatarilor. Acestia afirma ca Iran cheltuieste prea mult pe conflictele care au loc la granitele sale, cat timp insasi poporul sufera din cauza lipsei de apa, medicamente si mancare. 

Intr-o nota buna, putem sa ne asteptam la noi revolutii, dar de data aceasta industriale. Tesla urmeaza sa lanseze doua noi modele de masini in anul 2018, iar Elon Musk promite un eveniment istoric, extrem de important, lansarea Falcon Heavy, cea mai puternica racheta construita vreodata, care va purta un autovehicul Tesla Roadster pana pe orbita lui Marte. 2018 se anunta a fi un an al schimbarii, un an dedicat schimbarii si revolutiei in toate domeniile.

Wednesday, March 28, 2018

Motive pentru Care sa Inchiriezi Schele Metalice

Sa spunem ca ati pus bazele unui proiect de constructii. Ati obtinut toate avizele necesare, toate aprobarile de la institutiile statului, ati achizitionat terenul, iar acum mai ramane doar sa incepeti lucrarile de ridicare ale edificiului. Aici intampinati o problema, cum gestionati nevoia de schele metalice? Pretul de achizitie al acestora este foarte ridicat si nu aveti un inginer care sa stie cum sa realizeze un sistem de schele care sa poata oferi un mediu sigur si eficient de lucru pentru constructori. Raspunsul pentru aceasta problema este unul simplu, colaborati cu noi, Euro Foster, si puteti sa scapati de foarte multe griji. Experienta noastra ne recomanda, de asemenea si proiectele la care am contribuit cu sisteme de schele inovatoarea care au schimbat regulile in domeniu, iar echipa noastra de ingineri montatori asteapta cu nerabdare urmatoarea provocare!


Pentru a ne asigura ca proiectul tau este dus la bun sfarsit cu bine, iti oferim toate serviciile de care ai nevoie. Tu spune-ne care sunt nevoile tale, iar noi iti vom oferi o solutie personalizata. Inginerii nostri proiectanti vor crea intr-un mediu virtual un sistem de schele pe care il vor testa de la o extrema la alta luand in calcul si tipul de sol pe care acesta va fi montat, temperatura externa, intemperiile si o multitudine de alte variabile care ar putea afecta desfasurarea constructiilor. 

Dupa ce sistemul de schele metalice este conceput virtual, iti putem asigura transportul pana la locul unde va fi ridicat proiectul tau si de asemenea si montajul. Vom verifica integritatea sa structurala pe parcursul desfasurarii lucrarilor de constructie, iar la final il vom demonta. 

Nicio provocare nu s-a dovedit a fi prea mare pentru echipa Euro Foster pana acum. Folosindu-ne de experienta, imaginatie, creativitate si ambitie am reusit intotdeauna sa invingem orice obstacol care s-a asternut in fata noastra si sa oferim servicii de cea mai inalta calitate tuturor clientilor nostri. Daca vrei ca proiectul tau sa se desfasoare eficient, fara incidente si rapid, atunci alege sa lucrezi cu noi si vei cunoaste adevaratul sens al cuvintelor promptitudine, eficienta si profesionalism.

Thursday, March 22, 2018

1984 de George Orwell - Recomandare de Carte

Fashion Glow m-a provocat sa prezint un roman care m-a inspirat de-a lungul timpului, iar acesta este O mie noua sute optzeci si patru (1984) de George Orwell. Celebrul roman care prezinta un viitor sumbru al omenirii. Societatea pe care Orwell si-a imaginat-o este una alimentata de razboi, frica si manipulare in masa. Actiunea are loc in Oceania (actuala Marea Britanie) care este intr-un razboi deschis cu alte doua superputeri, Eurasia si Estasia. Sistemul totalitar descris in cartea lui Orwell este inspirat de sistemele care se aflau in joc pe vremea cand aceasta carte celebra a fost redactata, nazismul care tocmai cazuse si comunismul care inflorea puternic in gloria victoriei dupa cel de-al doilea razboi mondial.


Desi personajele lui Orwell traiesc intr-o societate aflata intr-un permanent razboi, unde Ministerul Dragostei controleaza propaganda fata de un lider anonim numit Big Brother care supravegheaza toti cetatenii si ii priveaza complet de orice fel de intimitate personala, partea infioratoare este cea legata de tortura la care sunt supuse personajele cartii. Acestea sunt terorizate prin fricile lor personale, iar atunci cand protagonistul romanului, Winston incearca sa se revolte impotriva sistemului, individualismul acestuia este ucis prin teroarea psihologica la care este supus, fapt care il determina sa fie din nou un membru “eficient” al societatii statului Oceania.

1984, este o carte care prezinta un viitor sumbru, unul in care individualismul dispare total si care prezice ceea ce s-ar intampla daca oamenii ar avea acces la putere nestavilita, daca un regim totalitar ar lua-o razna si daca informatia ar fi folosita ca o adevarata arma impotriva populatiei. Desi am raspuns cu un subiect sumbru la aceasta provocare mirifica, sper ca Miss Z sa prezinte o carte mai fericita decat cea a lui Orwell!

Friday, March 16, 2018

Pentru Inregistrari in Timp Real folositi un Microfon Spion

Deseori trebuie sa supravegheati suspectul in timp real, sa ii observati fiecare miscare si sa ii cunoasteti mai bine intentiile. Persoanele periculoase care stiu ca sunt anchetate nu se vor sfii sa se sustraga de sub bratul lung al legii fugind din tara, de aceea un microfon spion este instrumentul perfect cu care puteti sa culegeti informatii si probe legate de suspectul vizat, dar care va permite si sa actionati imediat in cazul in care vedeti ca acesta vrea sa fuga din tara. 


Un astfel de instrument functioneaza cu ajutorul unei cartele GSM fara cod PIN. Aceasta se introduce in dispozitivul de supraveghere care ii va permite sa va atentioneze imediat ce senzorii sai recepteaza o schimbare. Este indicat sa amplasati aceste microfoane spion in interiorul unui autovehicul, cu ajutorul senzorilor de miscare si de lumina, microfonul va folosi cartela SIM pentru a va da un mesaj text care sa va atentioneze ca masina, respectiv suspectul s-au pus in miscare. 

Daca apelati cartela din dispozitiv, aceasta va raspunde automat si va va permite sa ascultati in timp real conversatiile pe care suspectul le are in autovehiculul sau. Astfel, va va fi mult mai usor sa descoperiti daca acesta a fost sau nu ajutat de catre alte persoane in savarsirea infractiunii sale si de asemenea sa largiti sau sa rastrangeti grupul de suspecti. Astfel de instrumente pot fi disimulate de asemenea sub forma obiectelor caznice inofensive cum ar fi un ceas de birou, o pereche de ochelari sau chiar un stick usb spion. Amplasarea acestora prin domiciliul suspectului va va permite sa il observati pe acesta in mediul sau natural si sa descoperiti comportamentul acestuia mai in detaliu. 

Mentinerea unui ochi vigilent asupra tintei dumneavoastra va facilita foarte mult desfasurarea anchetei si va va permite sa fiti mai eficienti in aflarea adevarului absolut. Obtinerea datelor in timp real a fost pana acum posibila doar printr-un efort logistic uman foarte complex. Agentii sub acoperire trebuiau sa se supuna unor riscuri extraordinare pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea, dar acum, gratie tehnologiei, munca lor a devenit mult mai usoara.

Thursday, March 15, 2018

World of Warcraft - Un Joc Nemuritor

Am inceput sa ma joc World of Warcraft cand eram clasa a 9a, acum aproape 10 ani. Avusesem contact cu universul Warcraft de dinainte cand am jucat trilogia, dar cand am deschis pentru prima oara WoW am fost de-a dreptul uimit. Tot ceea ce noi, jucatorii vechi de Warcraft ne doream, era posibil, puteam sa ne construim proprii eroi si sa pornim in aventuri, la libera noastra discretie. La inceput, jucam pe servere care erau administrate de fani, gratuite pentru ca nu ne permiteam abonamentul pentru varianta oficiala a jocului. 


Era copilaria noastra acolo, ne ascundeam cu totii in joc atunci cand voiam sa fugim de problemele de acasa si ne petreceam orele inainte de somn jucandu-ne. Anii au trecut de atunci, echipa de 7 baieti s-a dezbinat, dar eu am ramas in continuare pasionat de World of Warcraft, de ce? Pentru ca acum, la 25 de ani, are acelasi efect ca si atunci, de liniste, calm si relaxare. Un joc care parca a fost facut pentru a alina stari de anxietate, pentru a alunga depresii si pentru a fi un prieten la nadejde.

Tuesday, March 13, 2018

Cat de Bune sunt Husele pentru Samsung Galaxy S9 de pe Ciocotec.com

Despre acest magazin, nu mai are rost sa discutam, deoarece majoritatea posesorilor de telefoane premium il cunosc si ma voi referi la cat de bune sunt husele comercializate. Astfel, in ultima perioada cum am comandat de mai multe ori, am observat cateva aspecte interesante privind magazinul si pe care vreau sa le impart si cu voi, deoarece fara dar si poate, ele au un rol foarte important. De exemplu, cel mai important aspect dintre ele este ca desi ultimul Samsung lansat se afla in precomanda, Ciocotec comercializeaza deja huse samsung galaxy s9, ceea ce mi s-a parut un lucru misto! Vreau sa scot in vedere faptul ca, am achizitionat chiar si niste huse samsung galaxy S9, deoarece noul meu telefon este un Galaxy S9, si pentru a-l proteja din toate punctele de vedere, m-am decis sa investesc intr-o husa. In felul acesta, acum am o protectie foarte buna a telefonului si nu imi mai fac griji cand il scot repede din buzunar, deoarece indiferent de situatie, husa achizitionata il va proteja in totalitate. Desi inca telefonul nu mi-a ajuns, mi s-a parut un plus sa pot investi intr-o husa si sa ma asigur ca telefonul meu va fi protejat.


Husele de pe Ciocotec.com au un design atractiv

Inca de la prima comanda, am observat faptul ca husele sunt foarte bine impachetate si chiar daca nu se pot compara cu un laptop sau o drona, totusi este important, deoarece niciodata nu poti sa stii ce se intampla pana ajunge la tine. Din punctul meu de vedere, este un plus, persoanele care opteaza pentru huse sensibile fiind mult mai avantajate astfel.

Calitatea lor, este de asemenea foarte importanta pentru mine deoarece de fiecare data cand am comandat o husa, am observat ca este foarte rezistenta si chiar si in ziua de astazi, persoanele pentru care le-am comandat le mai folosesc, ceea ce inseamna ca pe termen lung ele sunt cea mai buna alegere. In mod clar, toate persoanele care detin un smartphone ar trebui sa aiba in vedere magazinul Ciocotec.com, deoarece doar in felul acesta pot evita o alta achizitie, care uneori nu este cea mai avantajoasa din punct de vedere financar. 

Si ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost faptul ca preturile nu sunt marite ca si la alte magazine. De exemplu, cele pentru telefonul meu actual, nu depasesc 100 ron, ceea ce inseamna ca nu vei mai cheltui nici o suma de bani mare pentru a-l proteja cat mai mult. Astfel ca, pentru un model care a aparut acum cateva luni de zile in piata, nu trebuie sa scoti mai mult de 50 ron din buzunar, si daca stai sa analizezi piata, acest lucru este practic imposibil, preturile huselor explodand in ultima perioada de timp la noi in tara, lucru care nu era asteptat absolut deloc.

Friday, March 2, 2018

Google va Deschide un Centru de Research AI in China

In ciuda faptului ca Google este interzis in China, gigantul internetului s-a decis sa deschida un centru de reasearch a Inteligentei Artificiale in aceasta tara. Acest centru de cercetare ar fi o premiera in lume, daca este sa studiem modul in care Google planifica realizarea acestuia. Avand in vedere misiunea pe care o are gigantul, aceea de a deveni o companie care priotirizeaza cercetarea si dezvoltarea inteligentei artificiale. Miscarea este una inteleapta din partea Google, daca este sa ne gandim la faptul ca in prezent, IA este folosita in diferite produse care sunt in mare parte fabricate in China. Astfel, procedura de cercetare si dezvoltare a aplicatiilor in viata reala a inteligentei artificiale va fi simplificata, iar costurile minimizate. 


Desi foarte multi specialisti sunt impotriva dezvoltarii inteligentei artificiale afirmand ca aceasta va fi cauza extinctiei umane, tehnologia continua sa avanseze in ritm alert. Insasi marii producatori de terminale mobile au inceput sa integreze aceasta tehnologie in cele mai noi modele. Retelele neuronale artificiale pot fi regasite chiar si in noul Samsung Galaxy S8, pavand practic drumul catre integrarea completa  a IA in smartphoneurile noastre. Inteligenta artificiala a inceput sa fie folosita si in domenii cum ar fi medicina, unde ajuta doctorii sa depisteze cancerul. Cu timpul, inteligenta artificiala va deveni din ce in ce mai puternica, dar nimeni nu poate prezice exact cat timp va trece pana cand vom putea sa o integram complet in viata noastra personala.

Obiective Turistice Recomandate

Atractiile Turistice ale Greciei

Delphi, in inima Muntelui Parnassus in Grecia Centrala, a fost crezut de antici ca buricul lumii, in centrul universului. La punctul in ca...