Saturday, March 31, 2018

Evenimente Importante care vor avea Loc In acest An

Acest an se anunta a fi un an de-a dreptul interesant. Caliti deja de evenimentele tragice ale anilor 2016 si 2017, 2018 ne gaseste pregatiti pentru tot ceea ce urmeaza sa se intample. Scena a fost construita, iar acum nu urmeaza decat sa vedem cum se vor dezvolta semintele revolutiei care au fost plantate inca din 2017. Comunitatea internationala se asteapta la proteste ample pentru democratie, respectarea drepturilor omului, dar si impotriva directivelor europene care impun statelor membre sa accepte o cota de refugiati. Primul avocat impotriva acestei directive a fost insasi Polonia, care, refuzand sa accepte imigranti musulmani a fost sanctionata puternic de catre Uniunea Europeana. Expertii politici afirma ca anul 2018 va aduce o destabilizare a puterii centrale de la nivelul UE si ca va aduce cu el schimbari drastice cu privire la acceptul refugiatilor pe teritoriul continentului european. 


O alta schimbare de ordin politic este cea care urmeaza sa se intample in Iran. Protestele impotriva dictaturii religioase deja au luat amploare, soldandu-se in ultimele zile cu peste 30 de morti. Insasi presedintele Statelor Unite, Donald Trump, este de partea protestatarilor. Acestia afirma ca Iran cheltuieste prea mult pe conflictele care au loc la granitele sale, cat timp insasi poporul sufera din cauza lipsei de apa, medicamente si mancare. 

Intr-o nota buna, putem sa ne asteptam la noi revolutii, dar de data aceasta industriale. Tesla urmeaza sa lanseze doua noi modele de masini in anul 2018, iar Elon Musk promite un eveniment istoric, extrem de important, lansarea Falcon Heavy, cea mai puternica racheta construita vreodata, care va purta un autovehicul Tesla Roadster pana pe orbita lui Marte. 2018 se anunta a fi un an al schimbarii, un an dedicat schimbarii si revolutiei in toate domeniile.

No comments:

Post a Comment

De ce Prefer Bijuteriile si Lucrurile Handmade

Intotdeauna daca am ocazia sa cumpar ceva handmade, o fac. Pe langa faptul ca imi plac lucrurile unicat, imi place sa ajut persoanele care ...