Echipa
Andreea Zaveliţa – coordonator
Fiindcă cel mai greu e să vorbeşti despre tine, tot ce vei spune va fi mai întâi planificat, ordonat, cizelat, apoi abia, în final, împărtăşit. De aceea, dacă voi urma drumul pe care mi-l vei trasa în cuvinte, te voi vedea numai în trecere; ai putea spune, de exemplu, că ai 22 de ani, că eşti în anul IV în PRIME şi că nu te poţi dezlipi de oamenii săi, că îţi vânezi timpul pentru a strânge comori şi că nimic nu îţi place mai mult decât ciocolata (poate două ciocolate, totuşi). Eu te voi construi cu piesele pe care mi le vei da, însă nu te voi descoperi decât atunci când te voi cunoaşte…
Silvia Drăgşan – coordonator
Silvye? Spiriduşă, vorbăreaţă şi tot timpul veselă, dacă ar avea un iaht l-ar denumi CNSC 2010 – sunt lucrurile pe care prietenii le spun despre mine.
Dornică de a fi tot timpul activă şi de a-mi asuma responsabilităţi, am ales şi anul acesta să mă implic în organizarea unui eveniment care, cu un an în urmă, desena un drum către o lume minunată cu oameni faini. Anul acesta coordonez completarea puzzle-ului, având grijă ca fiecare piesă să fie la locul potrivit.
O noua temă, o nouă echipă, un nou succes – aşa se anunţă CNSC 2010!
Alexandra Brânzan
Sunt Alex şi îmi place să scriu poveşti, chiar dacă nu încep cu a fost odată. Sunt plină de metafore şi analogii pe care mi le notez pe colţuri de cursuri, în agende pline, pe blog, în telefon şi în gând, pentru carteo pe care sper să o scriu vreodată. O carte de nisip, ca în povestea lui Borges, o carte care nu se termină niciodată. M-am îndrăgostit la prima încercare de escaladă, pentru că mi se pare o metaforă perfectă pentru viaţă: oricât de greu de atins ar fi următoarea priză, trebuie să te miști spre ea. Statul pe loc oboseşte muşchii şi face mai grea urcarea. Îmi doresc ca CNSC 2010 să fie o poveste bine scrisă şi să vă ajute să urcaţi, fie şi-un pas, spre visele voastre.
Alexandra Pescaru
Cea mai optmistă pesimistă – aşa m-au numit cei din PRIME după Şcoala de Iarnă și, într-un fel, au avut dreptate. Sunt o fire a contrastelor: pe de o parte tăcută, liniştită, răbdătoare, pe de altă parte foarte vorbăreaţă, agitată şi plină de energie. Depinde doar de cadrul în care mă aflu.
Îmi place să mă bucur de lucrurile mărunte ale vieţii cum ar fi o strângere de mână, un zâmbet, o ieşire cu prietenii la o ceainărie, serile de vară, un film franţuzesc, mirosul de cafea…
În general mă dedic lucrurilor în care mă implic , motiv pentru care mă consum destul de mult pentru ca totul să iasă bine. M-am „înrolat” în echipa CNSC-ului pentru că unele lucruri nu se învaţă numai cu cartea în fată, ci este nevoie să îţi dezvolţi şi latura pragmatică iar eu sper că după Congres să pot spune că am avut parte de o experienţă care a meritat fiecare minut în parte.
Ana Tănăsescu
Aş vrea să am o grădină plină cu bujori şi lăcrămioare, aş vrea să locuiesc într-un castel medieval, aş vrea…. să-mi fie mai uşor să vorbesc despre mine. O să fac o încercare:
- îmi plac: accesoriile handmade, dantela neagră, cafeaua la ibric, animalele, dansul, patinajul artistic, cititul, înotul, simetria;
- îmi displac: lipsa de punctualitate, dezordinea, lapoviţa, clişeele, spaţiile închise.
De-a lungul timpului, am descoperit că în mine locuiesc, se înfruntă şi se contopesc mai multe persoane: eu-cea-care-se-entuziasmează-uşor, eu-cea-sceptică, eu-cea-care-se-critică-neîncetat, eu-cea-care-adoră-să-le-facă-celorlalţi-complimente, eu-cea-nehotărâtă, eu-cea-ambiţioasă, eu-copilul-capricios, eu-adultul-rece-şi-calculat.
Nu formăm un curcubeu, suntem toate doar o culoare cu o infinitate de nuanţe. Fiecare din noi a văzut CNSC în propriul mod, dar împreună am pornit înainte, tot înainte, parcurgând traseul solicitant şi mereu surprinzător al unui eveniment care a devenit partea din noi, parte din mine. La rândul meu, sper ca am lăsat CNSC-ului fie doar şi puţin din ceea ce mă reprezintă.
Anca Duma
Urc trepte pe scara vieţii, mă lovesc de obstacole peste care trec uşor, comunic cu persoane influente dar şi cu cerşetorul ce are nevoie de ajutor. Sunt ca picătură din Ocean: îmi doresc, mă ridic, ajung sus, norul mă eliberează şi ajung de unde am plecat pentru că ştiu să simt şi pentru că sunt … eu! Motto-ul meu: Creativitate. Nobleţe. Perseverenţă!
Andreea Dănescu
Sufăr de ceea ce s-ar numi exces de imaginaţie. Trăiesc în capul meu. Pot face ce vreau în fiecare zi din viaţa mea, dar dacă îmi vei spune vreodată ce să fac, e ca şi cum ai scoate dopul din cadă şi i-ai spune apei că se poate duce oriunde doreşte. O parte din mine e în linişte şi alta e în haos. Oricum, sunt studentă la PR, dar vreau să fac cu totul altceva mai departe, am vrut să devin pilot cândva şi enciclopedie, sunt anormală, şi tragică, şi vie, m-aş uita la filme alb-negru tot timpul, am văzut cei mai înalţi oameni din lume în Amsterdam, scriu mereu pentru a-mi aminti de nesfârşitele veri când oricine şi-ar vinde sufletul pentru o gură de aer curat, cel mai tare m-a speriat filmul “Prăbuşirea casei Usher” şi sunt cea mai fericită când nu am nicio direcţie anume.
Mi s-a spus că noi, copiii ăştia mai “cool” o să murim de tineri. Dar eu nu cred asta.
Andrei Constantin
Dimineaţa când te trezeşti, te dai jos din pat, te speli pe faţă, te uiţi prin dulap şi îţi alegi masca pe care vrei ca ceilalţi să ţi-o cunoască. Ultima oară când am făcut ordine în acel sertar m-am văzut pe mine captiv între oglinzi paralele. Iată însă câteva rânduri, care sper să spună ceva despre mine.
Îmi place să iubesc, iubesc oamenii şi îmi place nespus să cunosc frumosul din fiecare persoană care mă înconjoară. Îmi place să joc basket, îmi place să merg pe role, pe patine, să alerg… Îmi place să îi văd pe cei din jurul meu zâmbind. Îmi plac atât marea cât şi muntele, indiferent de sezon. Îmi place să mă uit în ochii tăi atunci când vorbeşti cu mine. Îmi place să mă bucur de viaţă şi tot ce îmi oferă ea. Îmi place să cred că şi băieţii plâng câteodată şi mi-ar plăcea să intru în vorbă cu o necunoscută atunci când aş privi cum soarele săruta marea.
Cristina Sumurduc
Iubesc muntele mai mult decât marea şi îmi place franceza mai mult decât engleza. Iubesc primăvara cu lalelele ei gingaşe. Vara merg mult pe bicicletă şi iarna stau lipită de fereastră să privesc ninsoarea. Mănânc multe mere şi multă ciocolată. Mulţi îmi spun că sunt copilăroasă. Eu spun că au dreptate. Sunt o fire tenace, calmă şi răbdătoare. Ştiu că uneori sunt tăcută, dar asta se întâmplă pentru îmi place să stau să-i ascult pe ceilalţi. Călătoresc de câte ori am ocazia. Dovada este colecţia mea de vederi. Nu-mi place să văd oamenii din jurul meu trişti. Recunosc că uneori am tendinţa să despic firul în patru deoarece vreau ca totul să iasă bine. Nu sunt o specialistă în comunicare şi relaţii publice încă, dar sunt sigură că CNSC va fi un pas important în acest drum. Încerc să mă bucur cât pot de mult de perioada pe care o trăiesc: studenţia!
Emilia Cebotaraş
Fac parte din echipa CNSC 2010 pentru că îmi oferă oportunitatea de a învăţa cât mai multe despre cum se realizează comunicarea în spaţiul cultural şi nu numai şi pentru că vreau să aflu cum se organizează un eveniment de o asemenea anvergură alături de nişte oameni extraordinari. Sunt pasionată de comunicare în toate ipostazele ei. Cred că este esenţială pentru orice demers uman. Cred în comunicare.
În rest, îmi place jázz-ul, bossa nova, aş fi vrut să am talent la desen, sunt pasionată de cromatică şi estetică, îmi place să vizitez şi să studiez cât mai multe culturi şi sunt susţinător PETA.
Ioana Olaru
Mă nasc din nou în fiecare dimineaţă. Şi ştiu că mă trezesc în fiecare zi ca să învăţ din nou să trăiesc. Ştiu că seara, când adorm trebuie să am la mine un strop de viaţă mai mult decât cu o zi înainte.
Îmi place să culeg picături de tot ce înseamnă calitate din tot ce înseamnă nou, perpective diferite, oameni frumoşi, din tot ce ating şi mă atinge.
Învăţ în fiecare zi, ce să fac să devin ce îmi doresc să devin. Ce ştiu că pot să fiu şi ştiu sigur că voi fi!
Ioan Maxim
Dumnezeu ştie cine sunt. Îi fac cu mâna în fiecare zi de aici de jos şi în zilele înnorate sar, dau din mâini şi din picioare numai să îi amintesc că exist şi că fac. Îmi place să cred despre mine că în aglomeraţia de la Romană, când te uiţi la oameni, privirea ta o să se oprească pe mine, pentru că tu mă consideri altfel, mai bun.
Sunt genul de om care nu a mâncat niciodată ciorbă de burtă, dar care susţine sus şi tare că nu îi place ciorba de burtă. Nu prea îmi place carnea, nu pentru că mă gândesc la biata vacă sau bietul porc tăiat, ci pentru că are zgârciuri care îmi provoacă senzaţii de vomă. Cel mai tare mi-e frică de război.
Îmi place cum miroase benzina şi reţin foarte uşor versurile melodiilor pe care le ascult. Mă înroşesc repede, de jos în sus, ca în desene animate. Filosofia mea de viaţă este better safe than sorry. Nu îmi place să risc aiurea. Prefer să merg pe trotuar şi să traversez doar pe verde. Sunt un pieton convins. Vorbesc mult, respect mulţi oameni, nu urăsc pe nimeni, îmi place să stau singur şi am un tricou galben cu o căpşună pe el. Nimeni nu mă înţelege aşa cum nici eu nu înţeleg pe nimeni.
Oana Andreescu
Dacă eu sunt propriul meu proiect ar fi poate cazul să îmi stabilesc un deadline. Altfel nu o să pot niciodată să rezum în două paragrafe cine sau ce sunt; poate nu e nevoie, mă definesc pas cu pas, zi de zi.
Ce ştiu deocamdata? Iubesc ciocolata în toate formele, culorile şi combinaţiile posibile, urăsc să întârzii şi în momentul în care aud un saxofon mă teleportez rapid în altă lume. Vorbesc mult cu apropiaţii, dar îmi place mai degrabă să ascult în discuţiile cu oameni întâlniţi recent. Întotdeauna mi-am dorit o zi cu 48 de ore şi răbdare mai multă – cu mine si cu timpul care trece prea repede.
Mădălina Mezdrea
Cand eram mică voiam sa fiu mare. Acum sunt aproape mare şi nu ştiu ce vreau să mă fac în continuare. Momentan profit de orice ocazie pentru a învaţa lucruri noi. Ma plictisesc repede, asa că încerc să îmi ocup cât de mult posibil timpul liber.
Îmi place agitaţia şi aglomeraţia, dar sunt o fire calmă. Îmi place să stau la coada ore în şir şi să îi observ pe cei din faţa mea. Aş vrea ca ziua să fie de 48 de ore şi să ma trezesc în fiecare dimineaţă la 07.00 cu zâmbetul pe buze. Din pacate, nu aud ceasul decât după ora 09.00.
De ceva vreme am o întrebare care mă frământă: de ce 1 se citeşte unu şi nu doi?
Valentina Florea
O drama queen a secolului 21, dependentă de Internet, Pepsi şi Malboro Lights, membră mândră a prea multor reţele sociale ale căror parole le mai uită din când în când.
Veşnic în căutarea fericirii, cu capul în nori, dar călcând apăsat pe pământ, melomană, iubitoare de cărţi şi de mirosul cafelei dimineaţa, privesc viaţa ca o tragicomedie, pe care o poţi înfrunta cu singura armă rămasă omenirii: sarcasmul.
P.S. CNSC-ul este un eveniment care dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat.
