Invitati
Diana Zamfirescu – Corporate Communications Manager la PRO TV
“Imi plac oamenii si asta este unul din motivele pentru care am ales PR-ul de divertisment: mai diversi, mai interesanti, mai colorati decat in domeniul asta e greu sa gasesti! Mi-am dorit intotdeauna sa am voce si, desi nu s-a intamplat asta, se pare totusi ca exista o lege a compensatiei si asa se face ca ma ocup de PR-ul a doua super talent show-uri: “Romanii au talent” si “Vocea Romaniei”".
Andi Moisescu – Producator general “Apropo TV”
În lumea media a intrat prin participarea la un concurs realizat pentru ocuparea unui post la Radio Unifan, după care a mers mai departe la Radio Costineşti, Fun Radio şi, în cele din urmă, s-a oprit la PRO FM. Peste tot, a fost realizator de programe. La PRO FM s-a încurcat în 1996 cu funcţia de director. L-a salvat însă televiziunea. La PRO TV a prezentat emisiunea “Ora 7, bună dimineaţa”, “Te uiţi şi câştigi”, “Marcă înregistrată”, “Teo şi Andi”, realizeaza “Apropo TV” si se afla in juriul super show-ului “Romanii au talent”. Andi, este fara doar si poate, exemplul cel mai relevant a ceea ce inseamna un om de divertisment complet!
Mirela Podea – Publishing Editor la Cinemateque Magazine
Una dintre fetele de agentie, PR-ista convinsa, care pregatea strategii de comunicare, realiza analize de tendinte, scria communicate si punea la punct evenimente de presa. Adepta “consider it done!”, pasionata de fotografie si sporturi cu motor. Se poate eticheta foarte usor ca fiind o teribilista, dar este gresit. Ii plac lucrurile bine structurate, care urmaresc firul logic al dezvoltarii.
In prezent este Publisherul ghidului de timp liber Zile si Nopti si ii place la nebunie. Mai ancorat in realitate decat atat, nu exista. Ii plac provocarile, povestile si profita de fiecare ocazie pentru a pune bazele uneia dintre ele.
Luiza Domnisoru – Sef Serviciu Relatii Publice Grup Renault in Romania
Cu o experienta de 14 ani in comunicare si jurnalism, Luiza Domnisoru (35 ani) este absolventa a Liceului Pedagogic (Ploiesti, 1996), licentiata in jurnalism (2000, FJSC) si are un master in relatii publice si publicitate (2002).
In perioada 1998-2002, a lucrat in presa scrisa (“Curentul”, “Mediafax”). In 2003, s-a alaturat echipei de comunicare corporate a Televiziunii Romane, fiind responsabila de organizarea de conferinte si evenimente pentru presa si publicul larg.
In 2004, a devenit sef Serviciu Comunicare Exerna TVR. Printre cele mai importante proiecte in care a fost implicata figureaza rebranding-ul TVR, campania “Mari romani” (2006), Eurovision Song Contest (2006 si 2007), campania “TVR 50”.
In Grupul Renault lucreaza din 2008, ca sef Serviciu Relatii Publice.
Din 2011 este colaborator al Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, unde sustine cursul de “Comunicare in situatii de criza”, la Masterul de Campanii de Relatii Publice. Este membru al Asociatiei Profesionistilor in Relatii Publice din Romania (ARRP) si Global Affiliate Member al Chartered Institute for Public Relations (CIPR, UK, din 2009).
Mona Segall – Producator general “Romanii au talent”
Mona Segall a produs pentru ProTV de-a lungul anilor formate de succes cu licenta internationala ca “Roata norocului”, “Pretul corect”, “Risti si castigi”, “Popstars”, “Frumusete pe muchie de cutit”, “Dansez pentru tine” , “Romanii au talent” “Vocea Romaniei” sau “Master Chef”, dar si formate care ii apartin, cum este emisiunea “Serviti, va rog”, “Vara ispitelor” sau “Alege ASIA”.
Ca producator general, Mona Segall este pionul principal al super productiilor ProTV. Ea este cea care coordoneaza intreaga echipa de productie, de la echipa tehnica, documentaristi, operatori, pana la prezentatorii si vedetele care apar pe micile ecrane. Rolul ei este si acela de a stabili linia emisiunii, atat din punct de vedere regizoral si creativ, cat si in ceea ce priveste invitatii/concurentii, momentele speciale, tipul montajului, coordonarea operatorilor de imagine si supervizarea regiei de emisie in timpul emisiunilor.
Raluca Moise – Coordonator Departamentul de Relatii Publice al Universitatii Bucuresti
A absolvit cursurile facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti in 2003, urmand ca dupa numai 2 ani sa devina asistenta universitara a Catedrei de Comunicare si Relatii Publice a aceleiasi facultati. Si-a continuat studiile, obtinand un master in Stinte Sociale, Antropologie Culturala si Activitati Sociologice si, gratie tezei sale, obtine o bursa la Université Libre de Bruxelles, devenind in 2011 doctor in Stiinte Sociale.
Pe langa cunostiintele teoretice solide, cursurile si seminariile doamnei Moise sunt dovada unei experiente practice la fel de aprofundate: Junior Planner la McCann Erickson, apoi Cercetator in Antropologie Culturala pentru aceeasi agentie din 2008 pana in 2009, cand devine Coordonatoarea Departamentului de Relatii Publice al Universitatii Bucuresti.
Karin Budrugeac – PR Institutul Francez
“Am făcut Facultatea de Științe Politice, mi-am dat licența pe Diplomație Culturală și am continuat cu un Master de Management Intercultural. Am fost coordinator de proiecte la Green Revolution timp de un an, și am ajuns la Institutul Francez în aprilie 2010. De atunci mă ocup de comunicare pe toate evenimentele organizate sau co-organizate de Institut, + PR. În restul timpului scriu și la revista online SUB25, lansată de curând.”
Christian Stan – Manager ADPM PR
A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, insa pasiunea pentru jurnalism este mai veche, Christian Stan colaborand in anii de facultate cu prestigioasa revista de cultura Transilvania din Sibiu, acolo unde a publicat o serie de studii legate de Holocaust si Dreptul International Public. Imediat dupa terminarea studiilor universitare, Christian s-a angajat ca redactor la un cotidian local din Targu-Mures, 24 de Ore Muresene, iar in paralel a luat contact cu radio-ul, prezentand jurnale de stiri la Radio Son Targu Mures.
S-a mutat la Bucuresti in toamna anului 2005, odata cu cooptarea lui in redactia revistei Bolero. Au urmat apoi patru ani de experienta pe sectorul reviste glossy upmarket, la publicatii precum Beau Monde si Harper’s Bazaar.
In paralel, Christian Stan a inceput sa lucreze si in televiziune, acesta facand parte din echipa unor emisiuni precum “Bulevard” (Kanal D), “Ce se intampla, doctore?” (PRO TV) sau “D-Paparazzi” (Kanal D). In anul 2008, acesta a realizat si a prezentat propriul lui show tv, “Style Radar”, o emisiune de tip infotainment.
In anul 2007, alaturi de Sorin Dutoiu, Christian Stan punea bazele portalului Agentia de Presa Mondena, care avea sa devina cel mai citit portal independent de stiri mondene din Romania. Bazat pe stiri de calitate si exclusivitati din lumea starurilor, ADPM este un brand care a crescut de-a lungul timpului si care a ajuns astazi sa ocupe locul 14 in Facebrands, cu 22.500 de fani pe Facebook, devansand site-uri precum HotNews , Yahoo News Romania, Showbiz.ro sau 9am. In prezent, ADPM are in jur de 21.000 de vizualizari pe zi.
In vara anului 2011, Christian Stan a pus bazele ADPM PR, extensia de brand de la ADPM si singura agentie de PR din Romania axata exclusiv pe celebritati. Din portofoliul de clienti al ADPM PR fac parte, printre altii, Catalin Botezatu, Alexandra Dinu, Mirela Stelea, Alexandru Ciucu, Cori Gramescu, Anda Adam, Ellie White, Mihaela Drafta sau clubul Tribute. Urmatoarea etapa in dezoltarea brandului o reprezinta agentia ADPM Events, care va fi lansata in aceasta toamna.
Ana Maria Teodorescu – Lector Universitar Doctorand al Universitatii Bucuresti
Ana-Maria Teodorescu este lector universitar doctor la Departamentul de Stiintele Comunicarii al Facultatii de Litere din 2004, dar si cadru didactic asociat in primul departament de comunicare si relatii publice din Universitatea din Bucuresti, adica cel din Facultatea de Litere, inca din 1993. Experienta sa in domeniul relatiilor publice si, mai ales, a studiilor media a fost dublata şi de o pregătire temeinica in domeniul filologiei, fiind, rand pe rand, profesor de limba si literatura romana, apoi profesor pentru specializarea jurnalism de televiziune.
Cursurile practice pentru studiile de licenta: „Comunicare mediatica”, „Comunicare, mass-media si relatii publice”, „Mediatizarea evenimentului public”, „Strategii interactionale discursive in relatii publice” sau „Construirea imaginii personale prin mass-media” sunt reflectarea unei bune cunoasteri a domeniului relatiilor publice si comunicarii mediatice, aplicata si in proiectele de relatii publice, pe care le-a condus.
In acest sens, coordonarea unor evenimente nationale sau internationale, in care a indeplinit roluri importante cu accent pe relatia cu mass-media, a indreptatit-o sa lucreze de a lungul timpului in organizatii ca Universitatea din Bucuresti, UNESCO, diverse organizatii ale societătii civile, ultimul proiect coalitia de organizatii non-guvernamentale- Proiectul POLICY pentru sanatatea reproducerii cu USAID (United States Agency for International Development), in colaborare cu Ministerul Sanatatii si al Familiei.
Corina Olteanu – PR Executive la BORŢUN•OLTEANU
“PR-ista de profesie si de placere. Parte din echipa de lovely people de la BORŢUN•OLTEANU. Provinciala indragostita de Bucuresti, de somn si de cafea. Rationala, desi descrierea din zodiac contrazice asta. A renuntat la televizor de mai bine de trei ani, insa dezvolta ocazional obsesii pentru cate un reality show pe care il urmareste cu sfintenie. Se plictiseste repede, iar acesta ar putea fi o explicatie pentru meseria pe care si-a ales-o.”
Emanuel Fantaneanu – Jurnalist sportiv
Personalitate inclusa in Enciclopedia “Who’ who” in Romania si in Enciclopedia Sportului si Educatiei Fizice, Emanuel Fantaneanu devine ziarist sportiv in 1968 in presa scrisa, radio, televiziune. Comentator si analist sportiv pentru Sportul, Gazeta Sporturilor, Eurosport, Televiziunea Romana, Radio Romania, Money Channel, AIPS Magazine s.a. A participat la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale si Europene, la Sesiunile Comitetului International Olimpic, la reuniunile ministrilor sportului din Uniunea Europeana si ale unor Federatii Internationale, Europene si Balcanice, precum si la alte mari evenimente sportive. Ocupa pozitii de conducere in organizatiile internationa de presa sportiva (AIPS, UEPS, BASU), fiind, totodata, presedinte de onoar al Asociatiei Presei Sportive din Romania . Distinctiile primite in domeniul presei sportive din partea unor organizatii nationale si internationale (CIO, Academia Olimpica, AIPS s.a.), precum si cartile de beletristica si specialitate sportiva (Eternul Pegas, Romania Olimpica – 90 de ani, Romania la Jocurile Olimpice de vara, Enciclopedia Jocurilor Olimpice de iarna si multe altele) fac dovada unei activitati intense.














